Afecțiunile ortopedico-traumatice intră în patologia traumatică ortopedică. Traumatismul se definește ca rănire determinată de o cauză externă. Traumatismele ortopedice reprezintă leziuni grave ale unor structuri din sistemul musculo-scheletic, cum ar fi oase, articulații, ligamente, tendoane, mușchi.
Aceste traumatisme sunt frecvent cauzate de accidente, căderi, loviri.
Între traumatisme ortopedice, se află fracturi osoase, luxații articulare, entorse, echimoze (vânătăi).
Fracturile osoase reprezintă ruperea completă sau parțială a unui os. Orice os din organismul uman poate suferi o fractură.
Luxația este considerată una dintre cele mai grave afecțiuni ortopedice. Se produce în urma unui traumatism puternic ce duce la ruptură de ligament și la deplasarea capetelor osoase ale unei articulații, contactul normal dintre acestea fiind pierdut. Poate apărea la orice vârstă, la copii, adulți sau persoane vârstnice. Sportivii suferă cel mai adesea acest tip de traumatism.
Entorsa este o leziune a ligamentelor, numită de altfel și ruptură de ligamente, cauzată de o mișcare bruscă dincolo de limitele normale. Unele pot fi minore și se vindecă în câteva zile, altele pot fi severe, prin ruperea mai multor ligamente. Orice articulație poate suferi acest traumatism, însă cele mai comune entorse sunt la gleznă.
Echimozele, numite popular vânătăi, sunt leziuni ale pielii sau țesuturilor moi ce apar în urma unui traumatism, cum ar fi lovituri, căderi, accidente. Sunt frecvente și au fost amintite și în tratate vechi de medicină care recomandau moduri de tratamente. Echimozele apar când vasele de sânge mici, vasele capilare, se rup, ceea ce face ca sângele să pătrundă în țesuturile din jur.
Fractura vertebrală lombară apare când unul dintre oasele (o vertebră) de la nivelul coloanei vertebrale din zona lombară este rupt. Cele mai frecvente fracturi de acest tip apar în urma accidentelor de circulație și a căderii de la înălțime mare.
Simptomele traumatismelor ortopedice includ în general durere intensă, umflături, vânătăi, imobilitate sau dificultate în mișcare, deformări ale oaselor sau articulațiilor și crepitus - zgomotul asemănător unei pocnituri, trosnituri care apare în momentul mișcării articulației.
În traumatisme ortopedice severe, diagnosticul și tratamentul sunt de obicei stabilite și efectuate de către medici specialiști ortopezi. După tratament, recuperarea poate implica terapie fizică și exerciții de reabilitare, kinetoterapie, hidrokinetoterapie.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Terapiile balneare pot avea deseori rezultate benefice în recuperarea după traumatisme ortopedice. În funcție de traumatismul suferit, de fiecare caz în parte, de evoluția pacientului, medicul de specialitate poate recomanda cure balneare de recuperare. În România sunt numeroase stațiuni balneare indicate pentru tratarea diferitelor afecțiuni ortopedico-traumatice, cu baze de tratament unde există specialiști în kinetoterapie. Câteva dintre acestea:
Amara, Bazna, Băile 1 Mai, Băile Felix, Băile Govora, Băile Herculane, Călimănești-Căciulata, Geoagiu-Băi, Lacu Sărat, Ocna Șugatag, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol sau
Neptun.